Image by Leonardo Valente from Pixabay

"Poți lucra de unde vrei tu. Nu doar de-acasă. La noi însă, comunicarea e numai în scris!"

Azi, 28 Aprilie 2020

E unul din zecile de anunțuri de recrutare pe care A. le-a găsit pe un site internațional de joburi. Lucrează în Resurse Umane de aproape 20 de ani. În toți acești ani a fost în mijlocul oamenilor cu care în general a comunicat față în față și, în funcție de situație, pe email, telefon sau Skype. Preferă însă comunicarea față către față, nu se vede făcând HR doar din spatele calculatorului.

Jobul acesta la care a aplicat acum sună interesant pentru A. Companie multinațională în creștere, cu renume excelent pe piață. Nu foarte mare, că nu se vede lucrând într-o corporație cu mii de oameni. Nu i se potrivește, a mai încercat.

Responsabilitățile sunt cele generale: administrare de salarii și beneficii, analiza datelor privind atașamentul angajaților față de organizație, crearea de programe de dezvoltare, promovarea relațiilor cu angajații etc. A mai făcut asta și chiar i-ar plăcea să-și continue cariera tot în HR.

E fost invitată pe email la un interviu cu cea care urma să-i fie manager. Obișnuită fiind cu interviurile telefonice și video, acum că toți practicăm distanțarea fizică, nu mică i-a fost mirarea când i s-a comunicat că interviul pentru poziția respectivă va fi exclusiv în scris. 45 minute, maxim 1 oră. O provocare pentru ea care folosea Skype cu colegii doar pentru discuții scurte. Nu pe telefon urma să dea interviul, ci pe desktop, ca să-i fie mai ușor să scrie. A fost încurajată să nu scrie fraze lungi, ci să răspundă în propoziții scurte la întrebările ce urmau să i se adreseze.

Interviul a decurs bine, cu schimb de informații exclusiv în scris. A durat o oră. În cursul interviului a aflat că de fapt comunicarea în compania respectivă se făcea numai în scris, oamenii nu puneau mâna pe telefon să se sune iar apelurile video nu erau încurajate. "Suntem mai productivi așa, i s-a răspuns. În plus, totul e documentat în scris."

Urmează să dea un test de aptitudine, în cazul în care e selectată pentru etapa următoare. Apoi va lucra câteva săptămâni împreună cu ei part time, așa de probă, să vadă dacă se potrivesc.

S-a gândit câteva zile bune până să-și dea seama că jobul acela nu e pentru ea. N-ar putea să stea ani de zile în spatele unui calculator, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, bătând în continuu la mașină. Nu-i nimic rău în asta, s-a gândit, atâta timp cât ți se potrivește. Cât nu ai nevoie să pui mâna pe telefon ca să rezolvi o problemă în 5 minute, care pe chat s-ar rezolva în jumatate de oră.

Atunci îi fugi mintea la o întâmplare din primii ei ani de HR, când i-a zis unei colege să nu-și bată capul cu o problemă neesențială. Pentru A., să nu-ți bați capul era tot una cu "să nu te stresezi, că se poate rezolva simplu". Pentru colega ei, să nu-ți bați capul era un fel de "las-o baltă, c-o rezolvăm altă data". Noroc c-au putut sta de vorbă și-a înțeles fiecare ce a priceput cealaltă. Asta n-ar fi mers așa ușor pe chat. I-ar fi luat minute bune să-i explice colegei că e de fapt o chestiune de înțelegere a lui "nu-ți bate capu", nicidecum că nu vrea s-o ajute să rezolve problema. Dacă erau pe chat, probabil ar fi lăsat baltă discuția, că-i prea greu să te-nțelegi om cu om în scris.

"Să fie oare distanța socială noua formă de eficiență?" se-ntrebă A. puțin îngrijorată. "Deocamdată nu, își zise. Mai vorbim peste câțiva ani."

Deschise emailul și le scrise un mesaj politicos în care îi anunță că jobul nu mai e de interes pentru ea. Că le mulțumește pentru disponibilitate și interes și le dorește mult succes pe viitor. Onwards and upwards, vorba englezilor...