E 26 martie, vineri dimineața. O sună Amara.

- Îmi pare rău să-ți zic, dar având în vedere situația cu coronavirusul, o să-ți închidem contractul cu 1 aprilie.

O fi vreo păcăleală, se gândește Mia. De 1 aprilie.

- Tu m-ai ajutat mult, continuă Amara, dar din păcate nu mai putem să te ținem.

Nu e surprinsă, ăsta-i adevărul. Pe de-o parte nici nu e recrutare, deci nu se justifică prezența unui supervizor. Pe de altă parte n-a fost un supervizor deloc comod pentru Amara.

În toată perioda asta la X, i-a scris și Donnei, șefa Amarei. I-a zis cum stă treaba, că sunt probleme, că ea a încercat să vorbească cu Amara, dar să discute și ea, Donna. Donna a zis că vorbește, că o să facă mediere împreună cu HR-ul, că o să fie bine, că s-ar bucura să lucreze în continuare împreună, că Amara are nevoie de ajutorul unei persoane competente ca Mia … Până azi, când a sunat-o Amara c-o dă afară.

Ce-i de făcut totuși? Ce are de pierdut dacă-i scrie la CEO, să vadă și el cum stă treaba cu businessu' din Africa? Îi răspunde CEO-ul după câteva ore zicându-i că o să ia cineva legatura cu ea. Îi scrie Vice Președinta de HR că o să discute cu ea șefa lu' Donna, pe nume Alice. O sună doamna aceea chiar în ultima ei zi la X. Șocată că Mia a fost data afară. Ea nu știa nimic. O roagă să-i zică despre toate problemele. Mia i le spune și ei. Alice o întreabă dacă totuși ar vrea să rămână, deși a fost dată afară. Mia știe că n-ar mai putea lucra cu Amara ca și manager, deci răspunsul ei a NU, nu vrea să rămână.

Totuși, Alice îi promite că investighează problemele și că o anunță rezultatul cât de repede poate.

Cum adică Alice nu știa, se gândește Mia? Ei, poate au decis Amara cu Donna că na, dincolo de problemele cu angajații nemulțumiți, de facturile neplatite, de GDPR-ul cu iz de problemă nerezolvată, ar fi mai bine să o dea afară, că e greu să lucreze cu ea și nici recrutare nu e și nici nu se-arată.

Ora 7 seara. Sună Alice. Cu mulțumiri că a descoperit problemele, dar mai ales cea cu facturile. Că e grozavă, da' ei n-au recrutare și din păcate tre' să o dea afară.

Răsuflă ușurată. N-a fost să fie, se gândește Mia.

Așa-i în lumea corporatistă din Africa, dom'le. Nu numeri steagurile ca Pristanda, două la primărie, două la prefectură și-ți ies 44. Aici muncești, faci ore suplimentare, faci să fie bine cu cifrele, cu rapoartele, cu șefii, cu toți și toate numa' cu oamenii nu, că deh, așteaptă alții o sută coadă la ușa multinaționalei…

Noi să fim sănătoși! Si toți cei din Africa 🤭